Peste 7.500 de jandarmi, mobilizați în toată țara, de vineri până luni

Peste 7.500 de jandarmi, mobilizați în toată țara, de vineri până luni
Publicat: 03/05/2013, 12:35
Actualizat: 02/02/2019, 17:25

Peste 7500 de jandarmi vor acționa la nivel național, cu prilejul sărbătorilor de Paște, în preajma bisericilor, locurilor de agrement, dar și în gări, pentru prevenirea faptelor antisociale, de la tâlhării și acte de violență, la cerșetorie, prostituție și consum de alcool în locuri nepermise.

Peste 7.500 de jandarmi asigură măsurile de ordine publică la nivel național, în perioada 3 – 6 mai, cu prilejul sărbătorilor de Paște, pentru prevenirea faptelor antisociale – cerșetorie, vagabondaj, tâlhării, prostituție, consum de băuturi alcoolice în locuri nepermise, consum sau trafic de droguri, acte de violență etc., informează Jandarmeria Română.

Jandarmii vor acționa, în principal, în zona lăcașurilor de cult unde se vor desfășura manifestări religioase, dar și pe căile de acces către acestea, în zona parcurilor și a locurilor de agrement.

Totodată, în această perioadă, vor fi intensificate măsurile de ordine publică și se vor desfășura acțiuni cu precădere în zonele și arterele intens circulate, în preajma discotecilor, restaurantelor, cluburilor de noapte, urmărind descurajarea persoanelor care tulbură ordinea și liniștea publică sau comit alte fapte antisociale.

De asemenea, jandarmii vor fi prezenți în zonele unde se preconizează a fi mari aglomerări de persoane (gări, autogări, piețe, târguri, metrou etc.), la manifestările cultural-artistice organizate în această perioadă, în zonele cu potențial criminogen ridicat, precum și în stațiunile turistice.

Jandarmii vor desfășura acțiuni punctuale sau de patrulare, în cooperare cu celelalte instituții abilitate, atât în mediul urban cât și în cel rural.

Pentru evitarea evenimentelor nedorite și a oricăror situații de natură să tulbure liniștea publică, Jandarmeria recomandă cetățenilor să respecte indicațiile forțelor de ordine și să evite implicarea în conflicte de orice natură, dar și să acorde o atenție deosebită bunurilor și obiectelor personale (genți, poșete, bagaje etc.) și să evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenția.

În cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, cetățenii sunt sfătuiți să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi sau să apeleze la numărul unic de urgență 112.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Românilor trebuie să li se dea BANII ÎNAPOI. Guvernul a dat lege: Banii în cont
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
În urmă cu 21 ani europenii începeau explorarea Planetei Roşii
×